|
Discriminari in programul “Lapte si corn”Parlamentarul iesean a declarat ca mai multi parinti, dar si educatori considera ca, prin aplicarea Ordonantei de urgenta 96/2002 republicata, o parte dintre prescolari sunt discriminati. „Prin modificarea ordonantei in 2009 s-a reparat o greseala, prin includerea in program si a elevilor din clasele V-VIII, dar si a scolilor si gradinitelor din sistemul privat. Insa, copiii de la gradinitele cu program prelungit au fost exclusi.", a spus Oprea. Ca urmare, senatorul PD-L a solicitat Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, sa comunice masura in care si aceasta categorie de copiii ar putea sa beneficieze de programul Cornul si Laptele. "Parintii copiilor inscrisi la gradinitele cu program prelungit suporta deja costul meselor, iar posibilitatea de a le oferi si lor o gustare le-ar diminua cheltuielile. Numarul prescolarilor cu program prelungit reprezinta o treime din totalul copiilor de gradinita, dar pentru ei ar fi o bucurie faptul ca ar putea primi ceva. Orice copil care vede ca un altul primeste ceva si el nu, isi pune intrebarea fireasca de ce nu si el? Ce explicatie poti sa-i dai? Ca prin lege s-a considerat ca el oricum mananca la gradinita!?! Cel putin din punct de vedere emotional, conteaza enorm ca va primi un pachetel!", a mai precizat senatorul PDL de Iasi. Articol original aici Taguri: Cornul si Laptele, Dumitru Oprea, Iasi, senator Articol de: Catalin Coca Alte articoleNu sunt comentarii la acest articol |
||
| Powered by Wordpress. Theme by Internet Technologies. | ||