|
Sedinta de Guvern la Iasi, saptamana viitoareLocul de desfasurare va fi in Sala Senat de la Universitatea “Al. I. Cuza”, aceasta fiind unica sala de sedinte din Iasi unde sunt peste 30 de microfoane ce pot fi utilizate simultan, respectiv 70 de microfoane. "Pentru agenda sedintei de Guvern, CJ Iasi a solicitat o finantare de 10 milioane de lei pentru parcarea pe care vrem sa o facem la Aeroport, pentru schimbul de terenuri din zona, pentru statia meteo si pentru legiferarea schimbului de terenuri cu SRI, déjà aprobat de consilierii judeteni. Ministrul Elena Udrea va semna contractul pentru cele trei ambulatorii, anume Ambulatoriul de specialitate obstretica si ginecologie "Cuza Voda" Iasi, Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Urgenta "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iasi si Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iasi, iar un alt moment va fi deschiderea unui punct de trecere vamala la Ungheni-Bosia. Prin acest lucru, se va muta vama pentru trenuri de la Gara Nicolina la noua gara din Bosia. Este posibil ca la inaugurarea noului punct vamal sa fie present si presedintele Traian Basescu, dar, nu este sigur. Costurile pentru acest punct vamal au fost suportate de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) si de Ministerul Transporturilor”, a declarat presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad. Tot in cadrul sedintei de Guvern de la Iasi se va adopta o hotarare pentru infiintarea Institutului de Oncologie din Copou si va functiona in continuare acolo si spitalul de urgente. “Vom avea in vedere si construirea unui spital de urgente dotat si modern la Iasi. Setul de hotarari ce vor fi aprobate la Iasi vizeaza alocari de aproape 30 de milioane de lei pentru proiectele derulate de CJ. Pentru continuarea proiectelor aflate in derulare cu fonduri europene, CJ Iasi spera sa obtina tot la sedinta de Guvern din 17 martie 18,8 milioane de lei, fonduri pentru un centru expozitional, 9,5 milioane de lei pentru lucrarile la Manastirea Golia si fonduri pentru reabilitarea in totalitate a drumului Iasi - Ungheni", a mai spus Simirad. Taguri: fonduri, Iasi, Moldova, proiecte, sedinta de Guvern Articol de: Catalin Coca Alte articoleNu sunt comentarii la acest articol |
||
| Powered by Wordpress. Theme by Internet Technologies. | ||